More of a hobby than a job
I’m a sportswiter. I watch all sorts of sports in all sorts of countries, then write reports and feature articles about them which are published in a newspaper. This is a fine and privileged occupation, and one to be disclosed with tact. People who do respectable, important jobs don’t like to hear about it. They get grumpy, or vindicative. Sports writing is categorised alongside beer tasting and aphrodisiac evaluation. People say: ‘More of a hobby than a job, isn’t it?’
Andrew Baker, Sportswriter, The Daily Telegraph (2004:ix) Where am I & Who’s Winning? London: Yellow Jersey Press
Ce mai citesc
Anthony Bourdain, Kitchen Confidential. Bourdain e un golan foarte cool, un fel de Johnny Depp al bucatarilor cu trei stele Michelin. Cartea e povestea lui despre ce insemna sa lucrezi intr-o bucatarie new-yorkeza in anii ’70 – ’80. O lume hedonista populata cu alcoolici, drogati, camatari, curve si psihopati. Tot felul de anecdote suprarealiste despre bucatari geniali care trageau coca si desfaceau un piept de rata in acelasi timp. E si un capitol in care explica de ce nu prea vrei sa comanzi fructe de mare lunea, de ce well-done inseamna de fapt jeg si de ce bucatarii adevarati considera ca puiul e pentru oamenii care nu stiu ce sa aleaga.
David Winner, Brilliant Orange. E povestea fotbalului total, explicat in contextual mai larg al culturii olandeze. Orice idee tactica pare sa fie ancorata in arta, arhitectura sau literatura olandeza. Spre exemplu, autorul explica cum cheia fotbalului total brevetat de Ajax era spatiul. Sa inveti sa controlezi spatiul: sa tii echipa scurta cand te aperi si lunga cand ataci. Winner vede asta o tema profund olandeza, aparuta din nevoia arhitecturala de a controla un spatiu limitat. Intr-un spectacol de argumente si idei, traseaza tot felul de legaturi care merg de la pressing la picturile din bisericile olandeze sau de la Cruyff la Mondrian.
Mitch Albom, Tuesdays with Morrie. La noi s-a tradus “Marti cu Morrie”. O carte fantastica despre lucrurile care conteaza in viata. Insa nu la modul in care Coelho le face pe gospodine sa creada ca inteleg filozofie spunandu-le ce vor sa auda si nici self-help de doi lei cu “cauta binele si el te va gasi”. E o carte despre lucrurile cu adevarat importante. Vanduta in peste 5 milioane de exemplare, e cea mai de succes carte de memorialistica publicata vreodata.
Morrie Schwartz a fost un professor de sociologie care la 78 de ani a aflat ca are sindromul Lou Gehrig. In loc sa moara in liniste, a ales sa invete lumea ceva prin moartea lui. S-a apucat sa scrie aforisme pe post-its. Lucruri simple pe care le-a invatat de-a lungul vietii. Cartea e conversatia cu un student de-al sau, jurnalist sportiv, care uitand tot ce il invatase Morrie isi cam vanduse sufletul pentru o casa frumoasa si o masina buna. O iau de la capat, vorbind despre iubire, moarte, bani respect de sine, suferinta etc. O carte absolut uimitoare, pe care nu pot s-o recomand suficient, ca sa traduc brutal un cliseu din engleza. Doua citate:
So many people walk around with a meaningless life. They seem half-asleep, even when they’re busy doing things they think are important. This is because they’re chasing the wrong things.
The little things, I can obey. But the big things – how we think, what we value – those you must choose yourself. You can’t let anyone – or any society – determine those for you.
Comanda Amazon
O mica dilema etica. Acum vreo 3 saptamani am comandat niste carti de pe Amazon de vreo 80 de lire. Care n-au mai ajuns. Intru pe cont, track package, delivered!? Adica ar trebui sa fie la receptie la campus. Ma duc la receptie si nu e. Nici un semn ca l-ar fi primit. Dubios. Ca si cum l-ar fi ciordit soferul. Comenzile de pe Amozon devenisera rutina si nu avusesem nici cea mai mica problema. Poate si din cauza ca veneau cu Royal Mail, acum era vorba de o firma de curierat.
Anyway, le dau mail intr-o luni, le explic, ei imi trimit inca o dat pachetul cu Priority Mail, pe cheltuiala lor. Marti il primesc. Ce frumos este la Londra!
Numai ca azi am primit si primul pachet. Asta ma lasa cu 3 variante:
a) ma fac chinez. Nu le zic la Amazon si vand cartile. Sau le pastrez ca dublurile la surprizele Turbo. Nu prea ma atrage varianta asta; cred in karma, what goes around comes around si am pierdut deja destule telefoane prin cluburi.
b) le dau la charity. O fac pe Robin Hood, iau de la corporatia mare si rea si dau la Oxfam. Creste self-esteem-ul, dar nu-s sigur ca e locul meu sa iau decizia asta.
c) varianta cea mai lame si totusi etically flawless. Trimit pachetul inapoi la Amazon. Dar e o gena romaneasca in ADN-ul meu care parca ma impiedica sa fac asta.
What to do? What to do?
Haagen Dazs
Dupa aripioarele de la Nando’s, strugurii fara samburi, pandispanul Madeira si evident pizza de saptamana trecuta, inca o epifanie culinara: Haagen-Dazs. O inghetata sublima, brand super-premium, “meaning it uses high quality ingredients, is quite dense (very little air is mixed in during manufacture), uses no emulsifiers or stabilizers other than egg yolks, and has a high butterfat content” (via Wikipedia). I don’t know about all that, dar stiu ca e printre cele mai gustoase chestii pe care le-am mancat vreodata. Fina, intensa si fara aschii de gheata. Si e 2 lire la Asda . Aici, cafeneaua din Leicester Square:
Un sfant care injura
Ce frumos zicea Red Smith de Grantland Rice:
‘I think Granny was a saint who swore and drank and bet on horses, the kind of saint a person would love to be around’.
Jos cenzura
Intru aseara pe cotidianul.ro si dau de stirea asta. Care incepea in felul urmator:
Actorul, în vârstă de 46 de ani, sărbătorea împreună cu un alt actor, Marion Cotillard, regizorul Michael Mann şi un grup de prieteni, premiera filmului în care a jucat, „Public Enemies”, susţine revista femalefirst.co.uk.
N-am facut print screen pentru ca nu ma gandeam ca la Cotidianul se opereaza ca in Coreea de Nord. Dar am lasat si eu un comment in care ziceam ca e un pic cam actrita, frantuzoaica, si mai are si un pic de Oscar. Asta e, cand esti un gandac care traduce stiri for a living se mai strecoara si greseli. In stirea originala apare ‘co-star Marion Cotillard’ – acuma de unde sa stie ea ca e femeie? Evident ca textul a fost corectat iar commentul sters. Am citit si textul original. Si evident ca zice cu totul altceva decat ce s-a tradus. Depp a lasat un bacsis de 4000 de dolari la o nota de 4400. Si apoi aminteste o faza asemanatoare de anul trecut, cand lasase 1500. Serios, daca nu esti in stare sa traduci cum trebuie o stire de 500 de semne, cam ce esti in stare sa faci, Iris Mateescu?
Anyways, filmul e pe toate autobuzele de aici si se anunta bun de tot. Iese pe 1 iulie in UK si pe 14 august la noi:
Noisettes
Si am fost la Noisettes. Pe care tare as fi vrut sa-i vad inainte sa plec. Ultimul album e foarte bun si sunt convins ca vor fi the next big thing. Si versuri, si melodie, si live. Si chiar au rupt live. Shingai are o voce uimitoare cum nu sunt prea multe acum in Uk, or anywhere for that matter. Chitaristul era la o tigara in fata la Koko cand am ajuns si mai vorbea cu cate o buca care se oprea sa ii zica: ‘You fuckin’ rock, you know!’. Unde mai vezi asa ceva? Pe la mijlocul show-ului, flacaului de la tobe i s-au rupt betele . Nu-i belea. Celalta jumate a cantat cu mainile, ca un percutionist adevarat. Poate si de asta in metrou, dupa gig, se auzea numai ‘amazing’ din toate partile. Amazing indeed.
Te bronzezi si mori
Pretul pe care l-am platit ca sa vad Wimbledon-ul a fost tata sunburn-urilor. Nu e ceva ce mi se intampla de obicei. Sau mai bine zis niciodata. Si tot uitandu-ma la pielea care o simteam de 1000 de grade, am devenit curios in legatura cu ce sa intampla cu epiderma and shit. Si am dat de clipul asta care mie mi se pare socant. Pe scurt, te jupesti de cateva ori si ai toate sansele sa faci cancer de piele. Asa ca daca reusesc sa fac macar pe cineva sa fie mai aware despre ce inseamna sa stai ca boul in soare, poate ca n-a fost degeaba.
